joi, 19 mai 2011

Progresul medicinei încurcă socotelile bancherilor




Cercetările specialiştilor din domeniul medical fac ca speranţele de viaţă ale persoanelor în vârstă să crească.
Dacă aceasta poate fi considerată o veste bună pentru pensionari şi pentru omenire, în general, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre băncile care au făcut înţelegeri cu fondurile de pensii şi s-au angajat să plătească o parte din drepturile materiale lunare, în cazul în care beneficiarii trăiesc peste o anumită limită de vârstă. Goldman Sachs şi Deutsche Bank au înfiinţat companii de asigurări care se obligă ca, în schimbul primirii unei părţi din planul de pensii, să plătească acest tip de venituri în cazul în care beneficiarii trăiesc peste o anumită limită de vârstă. La prima vedere, ar părea o afacere profitabilă, dacă luăm în calcul că aceste bănci îşi asigură nişte lichidităţi cu care îşi pot derula afacerile. Din păcate pentru acestea, descoperirile cercetătorilor din domeniul medicinii au făcut şi fac şi în continuare ca speranţele de viaţă, în Marea Britanie de exemplu, să crească anual cu până la trei luni, conform unui studiu realizat de către compania de asigurări Aegon. Ce strategie adoptă băncile în acest caz? Cea mai simplă este aceea a transferării acestui risc către investitorii particulari, cărora să le fie vândute aşa-zisele obligaţiuni de longevitate, făcându-i pe aceştia să aştepte ca asiguratul să-şi dea cât mai curând “duhul”, pentru a-şi putea recupera capitalul şi a face şi un profit! Cele două mari bănci, dar şi Swiss Reinsurance, Morgan Stanley, Credit Swisse Group, sau UBS, caută deja clienţi cărora să le vândă acest tip de instrumente financiare, ceea ce nu va fi, deloc, o sarcină uşoară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu