Parlamentarul a fost interceptat în timp ce solicita femei uşoare, iar prietenul care i le aducea este acum cercetat pentru proxenetism. Deputatul Dan Păsat, autosuspendat din PDL, „ochea“ dame de companie pe site-uri pentru adulţi, iar apoi îşi trimitea un amic să le „închirieze“ pe sute de euro de la proxeneţi.
Cunoscut ca un familist convins, Păsat şi-a arătat slăbiciunile în perioada în care fost interceptat în dosarul în care este acuzat de şantaj. „Fetiţele" dorite de parlamentar erau atent alese, iar preţul „prestaţiei" lor nu conta pentru politician. Uneori, cerea chiar şi două fete.„Dacă vor aşa, mai scade din mălai"
„Am stat până la doişpe noaptea să-ţi găsesc ceva", se plângea la telefon Vasile Crăciun, cel care era „mandatat" de parlamentar să-i aducă fete. „Am stat, am sunat, toate alea... am găsit ceva, da', în principiu, să-mi spui sigur, exact de când", era doleanţa lui Crăciun.
Motivul: prostituatele erau mai scumpe sâmbătă seara decât vineri seara. O altă problemă era că deputatul voia fetele 24 de ore, după ce în prealabil le „viziona" pe site-uri de profil. „Păi, atunci pentru ce le dau, mă, 500 de euro?", se plângea Păsat. Până la urmă au stabilit doar pentru o noapte la Poiana Braşov. „Păi, atunci, dacă vor aşa, mai scade din mălai!", a fost ordinul lui Păsat.
Dan Păsat a fost trimis în judecată, luna trecută, fiind acuzat de trei infracţiuni de şantaj. Conform DNA, în perioada octombrie - noiembrie 2009, Dan Păsat i-ar fi ameninţat verbal şi fizic, în mai multe rânduri, iar la 29 octombrie 2009, a exercitat acte de violenţă asupra a doi reprezentanţi ai firmei SC Agro Clas SRL Teleorman. El ar fi dorit să-i determine pe aceştia să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti (Giurgiu).
Totodată, prin ameninţări, Păsat ar fi încercat să-l convingă pe unul dintre cei doi oameni de afaceri să meargă la sediul Primăriei din comuna Toporu şi să facă demersurile necesare pe lângă primar în vederea încasării unor sume de bani, 290.000 lei, care s-ar fi cuvenit firmei Agro Clas SRL din executarea unui contract de aducţiune apă potabilă. Ulterior, aceşti bani ar fi urmat să fie remişi lui Dan Păsat.
Prejudiciu de 500.000 de euro
În cursul lunii noiembrie 2009, deputatul exercitase, conform procurorilor, presiuni psihice, ameninţându-l pe primarul comunei Toporu (Giurgiu), în legătură cu derularea unui contract în valoare de 3.848.000 de lei având ca obiect „alimentarea cu apă potabilă a comunei".
Prejudiciul cauzat de Dan Păsat prin faptele sale s-ar ridica la aproape 500.000 de euro. DNA a cerut, în octombrie 2010, aviz de la Camera Deputaţilor în vederea reţinerii şi arestării lui Dan Păsat, însă parlamentarii au respins solicitarea la 8 februarie 2011.
„Au forme ca lumea sau sunt mai jaf ca alea două dinainte?"
Dan Păsat a fost apelat de Vasile Crăciun, care era la prostituate acasă, iar acestea nu prea voiau să plece din Bucureşti în weekend, aşa cum îşi exprimase dorinţa parlamentarul.
29 ianuarie 2010, ora 17.16
Dan Păsat: Păi, explică-mi, sunt amândouă ca lumea sau cum?
Vasile Crăciun: Una e bine, una... înţelegi? E OK.
D.P.: Şi a doua?
V.C.: Na! Nu prea... Dar, na, voiam să... puii mei, că poate mergea alta ştii? Dar nu prea vrea aia, în morţii ei! Una e slăbuţică aşa, bruneţică, slăbuţă-slăbuţă, ţâţele bine... na! Da' cealaltă, a doua, nu prea-mi place mie, ştii?
D.P.: Adică? Ce, e grasă, ce-i cu ea?
V.C.: Nu, mă, nu, e tot slăbuţă, tot aşa micuţă, da' la faţă nu prea-mi place mie. E blonduţă, ochii albaştri, da'... na! E micuţă la înălţime, p... mea!
D.P.: Şi sunt aranjate, sunt finuţe, aşa, sau sunt d-astea...?
V.C.: Da, bruneţica aia e aranjată bine. Înţelegi? E finuţă, e alea... E şi nebună, mă...
D.P.: Aaa.
V.C.: Na! Da'...P-asta blondă nu prea-mi place, băga-mi-aş p... în m... ei! Voiam să corup pe alta să meargă, da' e vineri spre sâmbătă şi mi-au zis şi ele dacă era în cursul săptămânii, era OK. Da' vineri spre sâmbătă au clienţi şi vin, sună ăştia în draci! Şi o sută de euro la ele e o oră. Înţelegi, aici? Şi alea în cinci ore şi-au scos banii şi au zis „Crede-mă că stau acasă şi vine lumea". Că au clienţi fideli, p... mea, care vin mereu. Înţelegi? Şi mâine se duce la ziua lu' unu, de-asta nu prea poa' să stea, ştii?
Dan Păsat a fost apelat de Vasile Crăciun, fiind întrebat cum vrea să fie îmbrăcate prostituatele.
29 ianuarie 2010, ora 20.19
Vasile Crăciun: Dane! Fii atent! Uite, am pe cineva...
Dan Păsat: Aşa...
V.C.: Vor 800 de euro, 400 şi 400 până mâine-seară... Au zis că pe la opt să fie ele-n Bucureşti...
D.P.: Aşa.
V.C.: Înţelegi?
D.P.: Da.
V.C.: Ăă... singura chestie, adică e condiţia lor, ele vor să meargă cu maşina lor, înţelegi? Da' au zis că numai dacă le mai dai o sută de euro-n plus sau cincizeci de...
D.P.: Da, mă, nu-i problemă! Nu-i problemă!...
D.P.: Da, da' sunt...sunt OK, da?
V.C.: Da, sunt OK.
D.P.: Sunt frumuşele fetele?
V.C.: A, ce voiam să te întreb, cu îmbrăcatu'?
D.P.: Sport, sport... mai sport aşa!
V.C.: Sport? Trening?
D.P.: În blugi, mă!
V.C.: Trening, blugi, aşa? În blugi?
D.P.: Nu, mă, în blugi, mă! În blugi, mă! Da.
V.C.: OK, că una e-n blugi şi una tocmai venea de la... „Unde ai fost?"...de la manichiură! OK, o să vină ele, da?
D.P.: Da, mă,da. Zi, sunt frumuşele sau...? Ori...?
V.C.: Cum? Da,da... sunt OK. Da, e o fată, un metru şi şaptezeci..."Cât ai?"
D.P.: Gata, gata, mă!
V.C.: Un metru şaptezeci şi cinci, e OK, e slăbuţică.
D.P.: Te cinstesc eu după aia pe tine....
D.P.: Da' arată astea, au forme ca lumea, sunt... arată bine, au cur, au ţâţe, au astea, sau sunt femeia-şnur?
V.C.: Bă, aia e cam slăbuţă, da' are ţâţe, înţelegi? Are ceva peste cur, aşa, să... Da' e OK!
D.P.: Care, aia mai nasoală sau aia mai bună?
V.C.: Aia mai bună, aia mai bună!
D.P.: Şi ailaltă cum e?
V.C.: Ailaltă e tot slăbuţă, da' e mică de înălţime şi, na! E...
D.P.: Cum?
V.C.: E mică de înălţime. Înţelegi!
D.P.: Aşa... şi? Da' are forme aşa, are ţâţe?
V.C.: Are cur, are ţâţe, dă-o-n morţii ei. Nu-s exagerate, da', na! E cât de cât, acolo!
D.P.: Deci tu zici că e frumuşică.
V.C.: Îhâm.
D.P.: Şi una e aşa şi aşa. E mai jaf decât ailaltă care ne-am întâlnit noi cu alea două?
V.C.: Cam da!
D.P.: Cam ca alea sau mai jos?
V.C.: Cam ca alea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu