joi, 19 mai 2011

Dacă toate firmele îşi plătesc taxele, CAS va scădea cu 2 puncte

Toţi agenţii economici să-şi plătească CAS şi contribuţiile sociale se vor reduce cu 2 puncte, a declarat preşedintele României, Traian Băsescu, astăzi, la o conferinţă pe tema ieşirii din criză.
În opinia preşedintelui, "în economia României există un campionat al eludării legilor fiscale".

În aceste condiţii, spune el, "bugetul de stat nu-şi poate permite acum riscul unor dezechilibre".

Pe de altă parte, şeful statului a precizat că nu există nicio intenţie de supraimpozitare a băncilor. "Dacă guvernul îşi punea această problemă, o făcea când era în cea mai rea situaţie. Nu a făcut-o atunci, nu o va face nici acum", a spus preşedintele.
otrivit acestuia, guvernul nu va lua măsuri împotriva băncilor câtă vreme acestea iau decizia scăderii dobânzilor, a glumit Băsescu.

Trebuie să câştigăm lupta cu ineficienţa
În anii electorali ne-am defectat întotdeauna condiţia de stabilitate, a spus preşedintele Traian Băsescu. El a menţionat că noul acord cu FMI a fost în întregime decizia guvernului.

"Teama mea a fost că venind anul viitor, ar fi riscul unor măsuri populiste şi apăreau opinii că nu ne ţinem de reforme", a spus preşedintele.

Potrivit acestuia, coordonatele politicii guvernelor în perioada următoare sunt consolidarea fiscală, reformarea întreprinderilor de stat, stabilitatea preţurilor.
"Încă nu am ieşit din criză şi nici Europa nu a ieşit. Trebuie să câştigăm lupta cu propria ineficienţă", a precizat Băsescu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu